Duelul Craiovei cu Clinceniul s-a disputat sub semnul cifrei 8. În primul rând pentru că a fost numărul lui Ilie Balaci, de la a cărui dispariţie au trecut deja doi ani, iar fanii olteni n-au trecut cu vederea momentul, arborând la peluză mesajele: „De 2 ani e mereu toamnă, timpul s-a oprit în loc/De 2 ani îi ducem dorul lui Balaci, Marele 8”.
Apoi, Universitatea avea ocazia de a duce mai departe cel mai bun început de campionat din istorie şi să acumuleze al optulea succes în tot atâtea meciuri.
Cristiano Bergodi, care mărturisea că se teme de defensiva ferecată a Clinceniului, i-a titularizat în premieră pe Mitran şi Mamut, primul, un puşti de 18 ani, debutând cu această ocazie pentru gruparea alb-albastră. Ilie Poenaru era încrezător că poate întrerupe seria Ştiinţei, „noi jucăm bine cu echipele mari”, şi a simţit că trebuie să-l introducă din primul minut pe veteranul Raul Rusescu, folosind cei doi jucători under 21 în linia mediană.
În teren, oamenii lui Bergodi n-au început mobilizaţi de momentul de reculegere în memoria Minunii Blonde şi au fost aproape să fie conduşi chiar din primul minut. Juniorii Cordea şi Morar n-au fost capabili să introducă mingea în poartă din careul mic, deşi numai Mitran apăra poarta oltenilor şi a avut prilejul de a degaja. Treziţi de uluitoarele şanse ale oaspeţilor, amfitrionii au încercat să dea replica din cornere, dar stoperii Bălaşa şi Acka n-au fost precişi. Avea să mai treacă o jumătate de oră până la următoarea ocazie, capul lui Baiaram, la care Vâlceanu a respins în transversală. Şi ilfovenii au avut răspuns, prin contraatacul lui Chunchukov, finalizat modest însă, deşi poziţia era de gol. Repriza s-a încheiat cu a doua centrare excelentă a lui Vătăjelu, plonjonul lui Ivan punctând numai la impresia artistică, fiindcă mingea a ocolit poarta.
Nici după pauză craiovenii n-au avut nicio idee de joc, mult mai bine articulată fiind echipa ilfoveană, care a şi dat lovitura, după aproape o oră de joc. Rusescu a pivotat inteligent şi l-a găsit pe Cascini, care a şutat violent pe sub Pigliacelli. Golul l-a trezit pe Bergodi, care a apelat la trei schimbări, dar făcute la disperare, aşa cum şi jocul echipei din Bănie a fost unul la întâmplare, haotic, fără nicio strategie. Baiaram, Tudorie şi Bălaşa au avut şansa egalării, dar nimic nu s-a legat pentru gazde. Craiova nu a jucat slab numai în acest meci, însă abia acum buba s-a spart şi rezultatul a fost pe măsura evoluţiei. Singurul jucător care s-a evidenţiat a fost căpitanul Bancu, dar din poziţia sa e greu să facă diferenţa.
La fel ca anul trecut, la comemorarea lui Ilie Balaci, Craiova a pierdut, nefiind capabilă să cinstească memoria ilustrului lider al Craiovei Maxima. Când vrei să-l omagiezi pe Ilie Balaci şi iei bătaie de la o echipă comunală ar trebui să bagi capul în pământ şi să te ascunzi, nu să vorbeşti de titlu.
Universitatea Craiova – Academica Clinceni 0-1
A marcat: Cascini 58.
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Mitran (18 Vătăjelu), Bălaşa, Acka, Bancu – Bic (60 Căpăţână), Nistor, Cicâldău – Ivan (60 Ofosu), Baiaram, Mamut (60 Tudorie). Antrenor: Cristiano Bergodi. Rezerve: Marinescu – Papp, Mateiu, V. Constantin, Bărbuţ.
Academica Clinceni: Vâlceanu – Pashov, Jutric, Gardoş (88 Bilali), Dobrescu – Cebotaru, Cascini – Cordea, Morar (17 Chunchukov), Petrescu (88 Achim) – Rusescu (80 Dumitriu). Antrenor: Ilie Poenaru. Rezerve: Ureche – Chandarov, Andronic, Boiciuc, M. Şerban.
Arbitru: Marian Barbu. Asistenţi: Mihai Artene, Daniel Hulubei. Rezervă: Robert Avram.
Observatori: Ioan Bogdan, Cornel Fecioru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER